Orice firmă care se respectă are nevoie de certificare ISO

În condițiile unei concurențe acerbe, orice firmă sau companie are nevoie să aibă mai multă încredere și credibilitate în ochii clienților, iar una dintre metodele prin care poți să le deții este ca aceasta să aibă o certificare ISO.

Cum obții o certificare ISO

În vederea obținerii acestei distincții, reprezentanții unei organizații sau companii vor trebui să contacteze o firmă acreditată, care are drept obiect de activitate conferirea de certificări ISO. La rândul lor, aceștia vor contacta compania/organizația care a făcut respective cerere, după care va trece la evaluarea sistemului de funcționare și de management. Și, deoarece există mai multe tipuri de certificări ISO, atât la nivel național, cât și internațional, este posibil ca o firmă/organizație să primească mai multe.

Pe perioada procesului de evaluare, firma care își dorește certificarea ISO trebuie să prezinte informații despre modul de lucru, de administrare și, cel mai important, relația cu clienții actuali, dar și cum își doresc să se dezvolte în acest sens pe viitor. După ce s-a încheiat această verificare, în condițiile în care sunt îndeplinite anumite criterii, firma va putea primi certificatul ISO dorit.

De ce firmele solicit certificări ISO

Potrivit specialiștilor, există mai multe motive pentru care firmele sau organizațiile cer aceste certificări ISO. În primul rând, un astfel de certificate este obligatoriu atunci când firma își dorește să evolueze, să prevină pierderile financiare, să obțină contracte publice, să câștige încrederea unui potențial client foarte important, și nu în ultimul rând, să nu uităm că un astfel de certificate acreditat este singurul tip care este acceptat atunci când vine vorba despre licitații.

Alege întotdeauna profesioniștii

Pentru a evita multe situații neplăcute, se recomandă ca întotdeauna, atunci când se dorește obținerea unui astfel de certificate să se apeleze la o firmă specializată în acest domeniu, cu experiență în spate, care să știe ce este nevoie despre ISO. De regulă, certificatele ISO care sunt eliberate au o valabilitate de trei ani, dar este obligatoriu ca în fiecare an firma să treacă printr-un audit. În cazul în care se observă că nu se mai îndeplinesc acele criterii specifice, se poate retrage certificatul ISO, chiar dacă acesta este încă valabil.

Avantajele unui certificat ISO 9001

Există multe avantaje de care o firmă sau organizație se poate bucura atunci când obține un certificat ISO 9001, pe care ți le vom prezenta și noi, pe scurt, în rândurile următoare.

Îmbunătățirea relațiilor de afaceri

Într-un mediu de afaceri aflat în continuă dezvoltare, și unde concurența este uriașă, ai nevoie ca strategia ta de management să fie una de succes. Acest lucru presupune îmbunătățirea relațiilor de afaceri, iar acest lucru este posibil și grație certificării ISO. Vrei ca firma ta să participe la licitații și să prindă contracte bune? Atunci o certificare ISO este obligatorie, nu doar necesară.

Relații mai bune cu clienții

Ca om de afaceri, evident că îți dorești ca firma ta să fie una care să fie preferată de mulți clienți potenți financiar, pentru a te putea dezvolta și a obține profitul dorit. Aici intervine un alt avantaj al deținerii unui certificat ISO 9001, care reprezintă o garanție a seriozității firmei pentru potențialii clienți. Chiar dacă ești printre cei mai buni în domeniul tău de activitate, iar prețurile oferite pentru produse și/sau servicii sunt unele foarte avantajoase, în condițiile în care nu ai acest certificat ISO 9001, este mai mult decât posibil ca mulți dintre clienți să nu te considere un furnizor eligibil și de aceea să te ignore. Chiar sunt multe companiile care nici măcar nu se obosesc să afle mai multe despre o anumită firmă, și nici măcar nu o iau în calcul, și preferă să facă achizițiile doar de la cele care au o astfel de certificare. Și, cu siguranță, să neglijezi obținerea unei certificări ISO se dovedește a fi o mișcare foarte neinspirată în afaceri.

Mai multă credibilitate în ochii clienților

Ai nevoie de clienți pentru a supraviețui, iar aceștia se dovedesc a fi din ce în ce mai pretențioși. Nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării, pentru că în caz contrar concurența va profita de slăbiciunile tale și va trece în față, chiar dacă serviciile sau produsele tale erau net superioare. Cu o certificare ISO ai parte de mai multă credibilitate în ochii clienților, actuali și potențiali, iar creșterea loialității și satisfacției acestora este asigurată.

Îmbunătățirea imaginii companiei

Firma sau compania pe care o conduci are nevoie de o imagine pozitivă, iar printre multele aspecte care duc la îndeplinirea acestui deziderat se află și obținerea unei certificări ISO. Clienții vor fi mult mai încrezători în a te alege pe tine, respectiv produsele sau serviciile oferite de compania ta. De aici, și până la o companie de succes nu mai este chiar atât de mult. Multe uși care îți păreau până acum închise par să fie acum la dispoziția ta, și tot ce a trebuit să faci a fost să apelezi la o firmă specializată care ți-a oferit certificarea ISO de care aveai nevoie.

Beneficii interne pentru companie

O certificare ISO este benefică nu doar pentru a fideliza actualii clienții sau de a atrage unii noi, care să ducă la dezvoltarea companiei și obținerea de contracte și profit. Aceasta este excelentă și când vine vorba despre ”bucătăria internă” a firmei. Astfel, angajații vor fi nevoiți să își îndeplinească sarcinile de lucru potrivit unor standard și norme bine stabilite. În acest fel, aceștia vor fi mult mai implicați, ceea ce înseamnă că dezvoltarea companiei va fi și ea una pozitivă. Și, să nu uităm că atunci când se fac acele pregătiri pentru obținerea certificării, se pune un accent enorm pe îmbunătățirea comunicării între conducere și angajați, dar și a angajaților între ei.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.